Medicii care redau vieți!

În fiecare an, la data de  16 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Anesteziei. În acest context, Dl Alexandr Cornogolub, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF ”Nicolae Testemiţanu”, șef al Clinicii Anesteziologie și Reanimatologie nr.2 în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a vorbit în ediția „Matinal National” de la Radio Moldova despre importanta serviciului de anesteziologie.

Dl Alexandr Cornogolub activează în serviciul de anesteziologie mai bine de 36 de ani. Am fost interesați să aflăm ce l-a determinat să aleagă acest domeniu? Ce calități e nevoie să dețină un medic anesteziolog? Ce semnifică lucrul în echipă în acest serviciu? Şi, desigur, care este cea mai mare bucurie profesională?

Dl Cornogolub ne-a mărturisit că: ”Dorința să devin medic anesteziolog are începuturi de la primul an de facultate, atunci când profesorul Maloman mi-a dăruit o carte care se numea “Bazele reanimatologiei”. Acel manual a constituit o carte de căpătâi ce m-a determinat să aleg specialitatea de anesteziolog.

M-ați întrebat care este cea mai mare bucurie profesională pentru mine? Cea mai mare bucurie în calitate de specialist și om, dar și cea mai mare preocupare este bolnavul care se află între viață și moarte, iar supraviețuirea bolnavului semnifică multă satisfacție sufletească.

Bineînțeles că, serviciul nostru înseamnă activitate în echipă, iar acel grad mare de rezonanță din cadrul echipei, am în vedere format din anesteziști, chirurgi, interniști, ne permite să primim un efect scontat pentru supraviețuirea bolnavului critic.

Mă întrebați mai devreme dacă medicamentele de care dispune serviciul nostru ar avea un impact negativ asupra sănătății. Se credea și se mai crede că medicamentele utilizate “scurtează” viața bolnavului, dar realitatea demonstrează că nu. Arsenalul medicamentos de care dispune serviciul nostru nu are dezavantaje, deoarece substanțele care sunt utilizate pentru a induce pacientul în stare de comă și a minimaliza sindromul dureros, nu lasă nici o amprentă negativă asupra funcției organismului.

Astăzi este consemnată ziua profesională a medicilor anesteziologi-reanimatologi, și eu vreau să-mi felicit colegii, le doresc multă sănătate și succese în activitatea profesională.”


sursa: http://spital.sf.treime.md

Discuții :

Comentarii
Încarcă

Lasă un comentariu :